RAC IAB Romania a lansat Codul de auto-reglementare in domeniul online
vineri 30 oct 2009

  IAB Romania a prezentat luni, 26 Octombrie, Codul de auto-reglementare in domeniul online in cadrul evenimentului "Internet responsabil".

  Codul contine reguli de responsabilitate agreate de website-urile aderante care vizeaza continutul, publicitatea afisata de site-uri si activitatile de comert electronic. Codul IAB Romania, organizatia industriei online, are ca rol "armonizarea relatiei dintre furnizorii de servicii si continut pe internet, companiile implicate in publicitatea online, utilizatorii acestor site-uri si autoritatile care ii reprezinta" se precizeaza in comunicatul de presa al IAB.

  Site-urile aderante vor primi o vigneta care sa ateste respectarea prevederilor codului. Un juriu independent al IAB Romania va hotari acordarea sau retragerea acestei marci pentru fiecare dintre solicitanti. De asemenea, consumatorii au posibilitatea de a raporta o posibila incalcare a codului. "Marca de incredere IAB nu introduce responsabilitatea pe internet ci doar o certifica. Asumarea publica a normelor de responsabilitate civica este doar o consecinta a cresterii internetului, fenomen evident, indiferent de care parte a monitorului ne aflam" a afirmat Cristi Parvan, Vicepresedintele IAB Romania.

       
1. Consultati aici Codul (165 KB) 30-10-2009 descarca
 
1902 vizitatori